Octombrie

Althaea officinalis

Nalba mare

»

Familia Malvaceae

Caracteristici:

  • Rădăcinile sale au o lungime de 10-30 cm și o grosime de 2-3 cm.
  • Tulpina crește până la o înălțime de 80-120 cm.
  • Frunzele sale verzi-cenușii sunt dințate, păroase.
  • Florile sale sunt albe sau de culoare roz deschis.
  • Fructul este o capsulă segmentată și turtită, păroasă, cu formă de disc, asemănătoare cu cașul popii.

Habitat: În zonele umede, în zonele de inundație ale râurilor sau în pajiștile umede. 

Utilizări medicale:

În medicină, se folosesc aproape toate părțile plantei, inclusiv frunzele, florile și rădăcinile. 

Nalba mare are un efect protector al mucoasei intestinale, diuretic, emolient și cicatrizant, se folosește în bolile inflamatorii ale gurii și faringelui, pentru reducerea tusei, dar se folosește și în cazul bolilor inflamatorii ale organelor digestive.

Stimulează lactația și calmează bronhiile.

Utilizări casnice:

Medicina populară folosește frunzele nalbei mari pentru tratarea dermatitei în forma unor comprese. Pentru tratamentul durerii de gât și al tusei se prepară ceai din rădăcina plantei, care are și efect diuretic, cicatrizant și emolient.

Curiozitate:

Este recomandabil ca rădăcina nalbei mari să fie utilizată în scurt timp după culegere, deoarece se mucegăiește ușor.

Multe dintre soiurile care aparțin de această familie de plante sunt cultivate în grădini sau în locuințe ca plantă ornamentală. De exemplu, nalba de grădină (Alcea rosea), respectiv trandafirul chinezesc (Hibiscus rosa-sinensis) al cărui nume în limba engleză și în limba română face referire la China.